30 ani de la întoarcerea Regelui Mihai I la București
26 aprilie 1992 a rămas consemnată în istorie ca ziua în care Regele Mihai I s-a întors pentru prima dată la București după aproximatix 45 de ani de exil. Venirea în România s-a petrecut pe un fond politic tumultos, după trei ani de la Revoluția din 1989.
Context Istoric
La sfârșitul anului 1947, au avut loc mai multe evenimente marcante în viața Regelui Mihai. În luna noiembrie 1947, Regele Mihai împreună cu regina-mamă Elena au făcut o călătorie în Londra, la invitația regelui George al VI-lea, cu ocazia căsătoriei principesei Elisabeta cu ducele de Edinburgh, viitoarea regină a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Căsătoria regală a prijlejuit întâlnirii Regelui Mihai I cu viitoarea sa soție, principesa Ana de Bourbon-Parma, pe care a cerut-o în căsătorie în următoarele zile.
Regele Mihai și regina-mamă Elena s-au întors în luna decembrie, retrăgându-se în Sinaia pentru a petrece sărbătorile de iarnă, însă pe data de 29 decembrie regele a fost informat că Petru Groza, preşedintele Consiliului de Miniştri, îl solicită urgent la București sub pretextul unei probleme de familie.
Sub acest pretext familial, la 30 decembrie 1947, Petru Groza, alături de Gheorghe Gheorghiu-Dej, secretarul general al CC al PCR, l-au șantajat și amenințat pe Regele Mihai să abdice cu uciderea a aproximativ 1000 de tineri, majoritatea studenți care au fost reținuți în urma manifestărilor promonarhiste. Potrivit volumului „Istoria României în date”, cei doi demnitari dețineau câte un pistol, iar palatul Elisabeta, în care se aflau cei trei, a fost înconjurat de Deviza „Tudor Vladimirescu”.
Astfel, ziua de 30 decembrie 1947 a devenit ziua abdicării silite a regelui și ziua în care România a devenit Republica Populară Română.
La 4 ianuarie 1948, Regele împreună cu Regina-mamă au părăsit țara și a început perioada exilului în Elveția. Pe perioada regimului comunist, Regele nu a putut să se întoarcă în patria sa. La 25 aprilie 1992, Regele Mihai, alături de Regina Ana şi de alţi membri ai Familiei Regale şi ai Casei sale, au sosit în România, la invitația Arhiepiscopului Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor, cu ocazia sărbătorilor pascale.
La 26 aprilie 1992, Regele a aterizat la București și a participat la a doua slujbă a Învierii oficiată la Bisercia Sfântul Gheorghe, fiind întâmpinat de părintele paroh din acea vreme, Bogdan Gheorghe. În curtea bisericii s-au adunat sute de români pentru a-l vedea și ovaționa pe Rege.
La 30 de ani distanță, nepotul Regelui Mihai, prințul Nicolae al României, a participat astăzi la a doua slujbă a Învierii, la Biserica Sfântul Gheorghe, întâmpinat de părintele paroh Emil Cărămizaru, pentru a comemora momentul istoric petrecut în urmă cu trei decenii.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invit să lecturați articolul BNR – 142 de ani de la înființare
ce vorbește despre expoziția dedicată Regelui Mihai I – 100 de ani de la nașterea ultimului rege al României.
1 Comment
Ziua Regalității - ziua cu triplă semnificație istorică
[…] v-a plăcut acest articol, vă recomandăm să lecturați alte două articole 30 ani de la întoarcerea Regelui Mihai la București și BNR – 142 de ani de la […]