Ce să vizitezi la Iași în două zile?

Iași…poate orașul cu cea mai mare încărcătură istorică din România. Un loc perfect pentru a te întoarce în trecut, pentru a vedea o bucătă de Românie în plină glorie. Iașiul este locul în care timpul pare că a stat în loc. Pare că teiul lui Eminescu este la fel de verde și la fel de stoinic ca atunci când el stătea și contempla asupra lui. Pare că adăpostește și acum prietenii așa cum a făcut-o pentru Creangă și Eminescu. Palatul Culturii pare că cuprinde sute de ani, iar când păsești amintirile prind viață.

Am pornit într-o călătorie spirituală către moaștele Sfintei Parascheva, însă am descoperit și motivele pentru care lăcașul ei sfânt se află acolo. Puritatea locului și a localnicilor nu poate fi înlocuită de nici un alt oraș.

În articolul ce urmează, vă voi prezenta cum poți vizita atracțiile turistice cheie cu o valoare istorică imensă din Iași.

Palatul Culturii din Iași are o arhitectură impresionantă atât în exterior, cât și în interior. Istoria sa începe în secolul al XV-lea. Prima dată ea a fost Curtea Domnească din Iași timp de trei secole. A fost construită spre sfârșitul domniei lui Alexandru cel Bun. Cu trecerea anilor, a suferit diferit transformări, de la Palatul lui Alexandru Moruzi în 1814 la Palatul Culturii care este în ziua de azi.

Clădirea în care este centrată majoritatea istoriei Moldovei este împărțită în patru muzee: Muzeul Etnografic al Moldovei, Muzeul de Istorie al Moldovei, Muzeul de Artă și Muzeul Științei și Tehnicii “Ștefan Procopiu”. Am ales să vizităm Muzeul de Istorie al Moldovei în care am parcurs sute de ani de istorie, vizitând cele două expoziții temporare. Am pornit cu Sala I.D Berindei care păstrează în mare parte aspectul inițial al clădirii. În acea sală se poate admira o fațetă a Palatului, acesta fiind Palatul de Justiție și Administrație din secolul anterior. Am putut observa cum s-au schimbat armurile și armele soldaților de-a lungul anilor. De asemenea, în cadrul muzeului sunt afișate și obiecte din istoria recentă care fac parte din expoziția „Socializare și divertisment la 1900”. În cadrul acesteia am putut admira ținutele domnilor și doamnelor în societate.

Casa Dosoftei, numită și Casa cu Arcade, este una dintre clădirile vechi ale Iașiului, construită în secolul al XVIII-lea. În prezent, ea găzduiește secția de literatură veche a Muzeului Literaturii Române din Iași . Situată în apropierea Palatului Culturii,ea este casa mitropolitului Dosoftei, a doua tiparniță construită în Iași. care găzduiește cele mai vechi manuscrise în limba română.

Catedrala Mitropolitană cu hramul Sfânta Parascheva, Întâmpinarea Domnului și Sfântul Mucenic Gheorghe, este biserica catedrală a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, una dintre cele șase catedrale mitropolitane ortodoxe din România. Acest loc este exclusiv despre trăire. Orice descriere obiectivă ar fi de prisos. Închinarea la moaștele Sfintei Parascheva te transpune într-o altă lume și parcă ai atins Raiul preț de câteva secunde.

Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași este lăcașul în care spiritualitatea și istoria se îmbină perfect. Biserica Trisfetitelor din centrul Iașiului a fost ridicată de către voievodul Vasile Lupu, în secolul al XVII-lea, în arhitectura sa impresionantă reflectându-se pasiunea sa pentru lumea bizantină. Mănăstirea a fost primul loc în care au fost aduse Sfintele Moaște ale Sfintei Parascheva în anul 1641, trimise de patriarhia și sinodul de la Constantinopol. Lăcașul adăpostește osemintele voievodului cărturar Dimitrie Cantemir și primului domnitor al României, Alexandru Ioan Cuza.

Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc” din Iași, una dintre ctitoriile lui  Ștefan cel Mare, este și ea în centrul Iașiului, în preajma vechii Curți Domnești, între Palatul Culturii și Casa cu arcade (Casa Dosoftei).Aceasta a primit și denumirea de Domnesc deoarece se afla în apropierea Curții Domnești și aici au fost unși aproape toți domnii Moldovei, de la Despot Vodă până la Grigore Alexandru Ghica.

 

Acestea sunt unele dintre cele mai importante puncte istorice din Iași. Dacă vă aflați în Iași chiar și pentru două zile, nu le ratați.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă rugăm să accesați rubrica Cultura!

 

 

 

Leave A Reply

error: Continut protejat!