Hagia Sofia – biserică, moschee sau muzeu?

Hagia Sofia – biserică, moschee sau muzeu?

Probabil cu toții am fost fermecați de grandoarea monumentului Hagia Sofia, în realitate sau doar din poze, însă ne-am întrebat mereu ce este ea de fapt. Biserică, moschee sau muzeu? Cert este că Hagia Sofia este liantul între două lumi, între Occident și Orient, între creștinim și islamism. Ei bine, Hagia Sofia a suferit diverse transformări și vă invit să citiți articolul de mai jos pentru a descoperi povestea unuia dintre cele mai importante monumente din lume.

Catedrala Sfânta Sofia sau Hagia Sofia, precum este cunoscută în lumea creștină/lumea musulmană este considerată a opta minune a lumii antice târzii.  Aflată în Istanbul , vechiul Constantinopol, aceasta reprezintă simbolul Imperiului Bizantin, fostă biserică creștină, actuală moschee începând cu anul 2020. 

Sfânta Sofia este considerată una dintre cele mai importante clădiri pe plan mondial care adună anual milioane de vizitatori. Anul trecut, în cel de al doilea an de la redeschidere, i-au călcat pragul peste 6,5 milioane de vizitatori.

De la biserică la moschee, de la muzeu la moschee

Monumentul a fost biserică timp de 916 ani până la cucerirea Constantinopolului în 1453, iar timp de 500 de ani (1453-1934) a fost transformată în moschee imperială de către sultanul Mohamed. Se spune că înainte de a intra în Sfânta Sofia, uimit de frumusețea sa, sultuanul și-a turnat o mână de țărână pe cap, în semn de umilință.Cu toate acestea, schimbarea nu s-a oprit aici. În anul 1934, președintele turc Kemal Ataturk  a transformat Biserica Sfanta Sofia în muzeu – Muzeul Sfânta Sofia sau „Muzeul Ayasofya”. Până în anul 2020, Sfânta Sofia a servit drept muzeu, iar în urmă cu doi, Recep Tayyp Erdogan a declarat-o din nou moschee. În anul 1985, Hagia Sofia a fost adăugată pe lista patrimoniului mondial UNESCO.

Cum a fost construită Hagia Sofia

Sfânta Sofia a fost construită timp de 5 ani (532-537) de împăratul Justinian pe unul din dealurile Constantinopolului. Acesta a dorit ca biserica sa  să fie monumentală și a ales cei mai renumiți arhitecți și cele mai bune materiale din tot Imperiul pentru construcția sa, marmură albă și galbenă, iar cupola și tavanul au fost în întregime poleite cu aur.

Arhitecții impresionantei construcții au fost Isidor de Milet și Anthemiu de Tralles care erau și profesori la Universitatea din Constantinopol. Se spune că Iustinian a fost atât de impresionat de măreția lucrării încât ar fi spus „Solomone, te-am intrecut!”.

Mozaicurile creștine din Hagia Sofia

Unul dintre aspectele impresionante ale edificiului sunt mozaicurile creștine care s-au păstrat încă de la întemeierea bisericii. În urma cele mai importante restaurări a moscheei (1847-1849) realizată de arhitectilor suedezi Gaspare si Guiseppe Fossati, s-au descoperit minunate mozaicuri creștine ale fostei bisericii.

În stanga mihrab-ului se află Loja Imperială, iar privind în sus, din acest loc, se poate vedea un minunat mozaic ce o înfățișează pe Fecioara Maria cu Pruncul.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, vă rugăm să accesați rubricile Cultura, Love Turcia sau Călător în lume!

Radiografia Culturală s-a bucurat de o minunată radiografie a Sfintei Sofia chiar în frumoasa Turcie.

Leave A Reply

error: Continut protejat!