Hai la teatru – Domnișoarele din Avignon

Hai la teatru – Domnișoarele din Avignon

Dacă vreți să faceți o incursiune în timp și să trăiți preț de un ceas și jumătate la începutul secolului trecut, vă recomandăm să priviți spectacolul de teatru Domnișoarele din Avignon, în regia lui Bogdan Gagu. Mai cu seamă, dacă ești un împătimit al artei, cu siguranță dorești să afli povestea tumultoasă din spatele pânzei lui Picasso „Domnișoarele din Avignon”. Spectacolul pune în paralel două lumi aparent diferite la prima vedere – cea a artiștilor și cea a bordelurilor – însă, pe parcursul poveștii, se dovedește că ambele sunt palpitante, spumoase și pline de neprevăzut.

Pe parcursul spectacolului, actorii trec de la agonie la extaz, de la momente comice la cele mai intense, și reușesc să emane publicului aceleași stări. De asemenea, nu lipsesc nici momentele în care personajele își pun în valoare calitățiile vocale.

Nu vreau să vă mai dezvălui prea mult din farmecul poveștii, ci să faceți cunoștință cu actorii minunați care vor performa pe scenă pe 30 martie, pe scena Teatrului Infinit, într-o nouă reprezentație.

Cristian Niculae  este un Pablo Picasso plin de carismă și umor, așa cum este și în viața reală. Cristian este actor și solist al Trupei 2 Zece. Este un personaj cameleonic care știe să umple scena și să aducă un zâmbet pe fața auditoriului.

Pablo Picasso este un rol care mă provoacă și care îmi oferă o energie greu de descris!, declara Cristian despre rolul lui Picasso.

Ștefana Badiu, alias Madam, este o matroană desăvârșită, savuroasă, care are grija ca bordelul ei să fie cel mai căutat din SPania.  Ștefana este o persoană versatilă care știe să se bucure din plin de viață și să își pună în valoare calitățile. Când nu este pe scenă, Ștefana este profesoară de actorie, dansatoare de Bollywood și…performer de stand-up comedy. La bază economistă, după un accident de schi, a hotărât să își schimbe viața și să își urmeze pasiunile. A urmat Facultatea de Artele Spectacolului și este co-fondatoarea Școlii de actorie Dream & Act, la conducerea căreia se află de 10 ani. Pe Ștefana o mai puteți admira în spectacole precum „Flagrant” și „Când Cupidon e chior”.

Jassmine Glodeanu o interpretează pe muza lui Picasso, una din fetele de pe Strada Avignon, de care se îndrăgostește tânărul Pablo. Jassmine este actriță și trainer de comunicare și dicție. Aceasta colaborează cu Apollo Arts, California și Teatrul InDart. Cele mai mari roluri pe care le-a interpretat până acum sunt „Elena din Troia” (Troienele – Euripide) și „Salome” (Salome – Oscar Wilde) ambele producții americane. La Teatrul InDart o puteți vedea în spectacolul „Domnișoarele din Avignon”.

Carmen Magdalena Sascău o interpretează pe domnișoara cu cea mai mare experiență din bordelul lui Madam, pasionată de tâlcuirea cărților și de băuturi fine. Carmen combină actoria nu cu muzica, ci cu spiritualitatea, ea fiind profesoară de yoga.

Să fii pe scenă e ca și cum ai fost supus unei operații pe suflet. Lucrul la un rol te desface in mii de bucăți, după care pui piesele de puzzle la un loc. Fiecare rol te schimbă, te ajută să crești, să devii, să te desăvârșești. Pe scenă nu mai este nevoie sa urli adevărul din tine, el iese nestingherit și nu ii pasa de moravurile și mofturile societății. Teatrul făcut cu sufletul este terapie!, spune Carmen despre pasiunea de a urca pe scenă.

Maria Costeschi este ce mai mică domnișoară din Avinon, dar și a Teatrului InDArt. Maria este o personalitate polivalentă care cântă la pian, este solist vocal și…poate interpreta chiar și voci de dragon dacă este nevoie. Pe Maria o puteți vedea în spectacolele „Dansul Morții”, „Cuibul de viespi”, „Cum poate fi asta iubire?”, „Viața secretă a cuplurilor”, „Eu cu cine mă mărit?”,  „Întâi, sărută-mă!” și „Domnișoarele din Avignon”.

Marina Fluerașu este domnișoara din Avignon care îi cam dă de cap lui Madam, aceasta având o fiica care o face să își dorească să aibă o viața fără de moravuri. Marina este un artist complet care a jucat atât în spațiul teatral public, cât și în cel independent. Ea face parte din trupa de actori a Teatrului Independent InDArt și a Teatrului Infinit. În anul 2021 a fost realizatoarea și producătoarea emisiunii „Din grijă pentru tine!”, emisiune despre și pentru romanii de peste hotare.

Maria Grosu o intepretează pe fiica lui Madam, o tânără care își dorește să devină croitoreasă și încearcă să se țină cât mai departe de afacerea mamei sale. Maria are o experiență de mai bine de 10 ani și are un stil unic de a combina actoria cu muzica de la pop, rock, blues, la cabaret, jazz și chiar muzică pentru copii. Din anul 2019, Maria este trainer la școala de Actorie Dream&Act și a câștigat recent 𝗣𝗿𝗲𝗺𝗶𝘂𝗹 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗰𝗲𝗮 𝗺𝗮𝗶 𝗯𝘂𝗻𝗮̆ 𝗮𝗰𝘁𝗿𝗶𝘁̦𝗮̆, secțiunea individual la Gala Tânărului Actor HOP, Ediția a 25-a cu tema “Musical = Actor Total + Show Total”.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă rugăm să accesați rubrica Cultură!

 

 

Leave A Reply

error: Continut protejat!