Care ar putea fi cea mai simplă definiție a muzicii? Sufletul artistului transpus pe partitură. Prin acest partitură și prin melodiile pe care le lasă în urmă orice muzician, rămâne viu pentru totdeauna. Partiturile, compozițiile muzicale și prestațiile excepționale vor rămâne moștenirea de neprețuit din partea lui Capriel Dedeian pentru familie, apropiați și toți iubitorii de jazz.
Astăzi lumea jazzului românesc este mult mai sărăcă. Una dintre cei mai importanți chitariști de jazz Capriel Dedeian a plecat dintre noi. Însă, nu putem face decât să îi prețuim muzica și să nu ne oprim din ascultat.
Capriel Dedeian a fost un chitarist și compozitor romând de origine armeană. Capriel a fost membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Capriel s-a născut în decembrie 1960, la București. La 14 ani începe studiul chitarei de unul singur, iar apoi devine atras de muzica jazz. Printre preferații săi se numărau titanii jazzului precum Radu Goldis Joe Pass, Wes Montgomery, Pat Matino şi George Benson.
La 14 ani, alături de fratele său Garbis Dedeian, cel mai mare saxofonist de muzică jazz s-a alăturat bateristului Tudy Zaharescu și chitarei bass, Mario Dumitrescu, iar la doar 22 de ani a format primul cvartet de jazz rock cu care a mers în toate cluburile din București din anii ’80.
De-a lungul carierei sale, Capriel a căștigat mai multe premii. La Gala Premiilor Jazz 2010, acestuia i s-a acordat premiul premiul “Confirmarea anului”, pentru concertul aniversar “Capriel Dedeian 50 Birthday Concert”. Cinci ani mai târziu, a câștigat premiul “CD-ul anului” cu grupul “Ethnotic Project”.
Marele chitarist de jazz a compus coloana sonoră a mai multor filme, dar și pentru piese de teatru. Pe lângă lumea jazzului care îl deplânge pe Capriel, și comunitatea armenească este acum îndoliată. Capriel nu lipsea de la nici un eveniment dedicat armenilor.
Unele dintre cele mai cunoscute compoziții pe care le-a lăsat în urmă sunt “Noaptea”; “Aminitiri ‘82” şi”Cafeaua de dimineațã”.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă rugăm să accesați rubrica Cultură!