Poezia a salvat lumea
Și te iubesc așa cum ai rosti o rugăciune…
Ușor, în taină, dar nemăsurat
Sălbatec, dar duios, fără amărăciune
Mi-e sufletul de tine în bine îmbătat. (Floarea din asfalt, Alexandra Svet)
Versurile de mai sus ale scriitoarei Alexandra Svet rezumă poate cel mai bine spectacolul de poezie, imagine, muzică și dans „Poezia va salva lumea” care a avut loc la Palatul Suțu din București. Au recitat despre dragoste, viață, credință, despărțire și poezie, regizorul și poetul Toma Enache, alături de poeta Alexandra Svet.
Creațiilor lor lirice, interpretate până la ultima picătură de emoție, au fost acompaniate de sunetele suave ale pianistului Alexandru Burcă și ale violoncelistului Valentin Simion.
Momentul de poezie a fost completat perfect de două reprezentanții de flamenco susținute de Elena Duicu și Lucas Molina Perez, iar videoproiecțiile au fost asigurate de Iulia Cutova și Roxana Zidaru.
Fotografiile au fost asigurate de Irinel Cirlanaru.
Ne-am bucurat să avem alături un public numeros care au trăit emoția alături de interpreți până la final.
Mulțumim tuturor participanților.
Despre Toma Enache
De origine aromân, regizorul Toma Enache care s-a făcut remarcat prin două lungmetraje NU SUNT FAIMOS, DAR SUNT AROMÂN (primul film vorbit în aromână, lansat în 2013) și ÎNTRE CHIN ȘI AMIN (primul film despre ororile Experimentului Pitești, lansat în 2019, cu peste 50 de premii internaționale), ambele disponibile pe Netflix, va recita din ultimul volum publicat: “Infectați de iubire”.
Despre Alexandra Svet
Alexandra Svet este autoarea volumelor “Floarea din asfalt”, colaborator al revistei Q Magazine și autor al volumului de versuri în curs de apariție “Și te iubesc așa cum ai tăcea o rugăciune”.
Sponsori: Băneasa Shopping City, Zarea, BES Romania, Maison Dadoo
Parteneri Media: Q Magazine, Minutul de Poezie, Radiografia Culturală
Dacă v-a plăcut acest articol, vă rugăm să accesați rubrica Cultura!