Radiografia Săptămânii 22 -28 mai 2023

Radiografia Săptămânii 22 -28 mai 2023

Radiografia Săptămânii prezintă cele mai importante evenimente culturale care s-au petrecut în săptămâna respectivă.

Of…dragi iubitori de cultură…a fost o săptămână minunată, plină de evenimente culturale în care Radiografia Culturală avut multă treabă.

Startul cultural s-a dat chiar de luni când am organizat vernisajul expoziției Patrimoniul multietnic din Constanțaorganizat cu prilejul Zilei Mondiale a Diversității Culturale,  care s-a desfășurat la Centrul național de informare și promovare a patrimoniului cultural – Casa de Târgoveț unde am avut onoare de a-l întâmpina Dl Ambasador al Turciei la București, ES Özgür Kıvanç Altan. Am făcut o incursiune în universul multietnic al Constanței și am descoperit monumentele reprezentative ale comunitățiilor (turco-tătară, greacă,  evreiască, bulgară, armeană, etc). De asemenea, ne-am bucurat să avem alături reprezentanți ai comunității tătare din București, pe dna Gafar Metchiure, care ne-a povestit cum a fost viața ei ca tătar în România. 

Tot luni, mai pe înserate, am participat la Seara de poezie armână, eveniment organizat de Centrul PEN Român și PEN Armân la Biblioteca Central Universitară. Am întâlnit membrii ai comunității care m-au primit cu brațele deschise printre ei și am învățat despre cultura armâna prin emoția poezilor armânești. M-au emoționat cuvintele de început ale lui George Vrana și Alexandru Gica și pozeiile lui Toma Enache și Kira Iorgoveanu-Mantsu. Vă las mai jos versurile, dureroase, care m-au impresionat cel mai tare:

Un bunic și o bunică vorbesc

Cu nepotul: Grecește!

Un bunic și o bunică îi cântă

Nepotului: Bulgărește!

Un bunic și o bunică își răsfață

Nepotul: în Albaneză!

Un bunic și o bunică îi citesc

Nepotului: Românește!

Un bunic și o bunică mirați privesc:

nepotu le plânge: pe-Armânește!

 

Kira Iorgoveanu Mantsu

Paradoxuri

A doua zi s-a continuat cu același parfum armânesc fiind și Ziua Națională a Armânilor (23 mai 2023) pe care am sărbătorit în Parcul Unirii cu muzică și dansuri specific armânești (ex Treamburâ Pamporea), iar trupa Tumbe a lansat un nou live session – Bana & Ocljiu’ a tău masinâ lai – prin care readuce la viață cântecele vechi din folclorul Aromân.

Cu partenera mea culturală Meena Cristiana care m-a introdus în cultura armână (și îi mulțumesc foarte mult pentru asta) am continuat petrecerea în stil armânesc la Restaurantul La Machedoni unde am mâncat mâncare tradițională: plăcintă cu brânză, plăcintă cu spanac și piperchi țârgăsiti ( tocăniță de ardei cu roșii).

Trei zile ne-am relaxat, iar apoi am pornit weekendul cultural. Sâmbătă am fost la Bookfest – Salonul Internațional de Carte unde am luat pulsul ultimelor cărți apărute pe piață și am participat la lansarea de carte a Dr. Cristian Andrei – Harta femeii, la care, sper să nu vă mire, au participat doar femei…prea puțini bărbați care să își dorească să descifreze femeia. Dar, nu-i nimic fetelor, noi ne descoperim în fiecare zi.

De asemenea, am fost la standul Editurii Seneca de unde am achizițional o carte de citate – Asta a spus Seneca – Tu ce spui ?  care sper să îmi fie inspirație în fiecare zi. Cum diversitatea culturală este pasiunea noastră cea mai mare, am vizitat standul Societății Culturale Aromâne și Yunus Emre, iar spre ieșire am fost plăcut surprinse să admirăm expoziția Restitutio Cantemir.

Duminică a fost o zi de foc în care am bifat două festivaluri. Am început lejer, hipsterește, dar cu un aer boem luând la pas Bazarul de Cotroceni unde m-am bucurat să revăd casele precum bijuteriile, târgurile cu antichități, umerașe cu haine puse pe crengile copacilor și să reaud acordurile de jazz răsunând în tot cartierul. Am savurat o limonadă proaspăt stoarsă și live session-ul al Corinei Sîrghi.

Așa, pe înserate, m-am îndreptat spre Mătăsari care se află la cea de-a XI-a ediție și în ultima zi de festival. Mâncare, muzică și voie-bună la Femei pe Mătăsari. Unele dintre cele mai frumoase și inedite bijuterii precum cele de la Biizu care au mesaje în codul Morse și agende de lemn personalizate care spun povești nemuritoare – Iwoodbe. Dar cel mai impresionată am fost de dl Virgil Popa care avea cele mai frumoase inele și brățări și nu doar că le avea expuse, ci chiar dânsul le făcea și care a spus că nu are site, pagină de Instagram, tot ce e la modă în zilele noastre. Dar cred că nici nu are nevoie, nu are nevoie de promovare, uitați de ce, brățările se vând singure:

 

Am încheiat săptâmăna cu o combinație inedită de cultură rromă și flameno alături de Taraful Flamenco care ne-a făcut să dansăm pe ritmuri lăutărești și spaniole totodată.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, vă rugăm să accesați rubrica Cultura!

 

Radiografia Culturală a mai făcut încă o radiografie reușită!

 

 

 

Leave A Reply

error: Continut protejat!