Masa de iftar organizată de Școala Internațională Maarif

Școala Internațională Maarif din București prin reprezentanța sa din România, a organizat la București, pe parcursul a două zile consecutive, o serie de mese de iftar, reunind comunitatea educațională și diplomatică în jurul unui moment cu puternică încărcătură culturală și spirituală.

Prima seară, desfășurată vineri la Școala Internațională Maarif din București, a fost dedicată elevilor și familiilor acestora, într-o atmosferă caldă, specifică lunii Ramadanului. Evenimentul de sâmbătă a avut un caracter mai amplu, reunind oficialități și reprezentanți ai mediului instituțional și de afaceri. Printre invitați s-au numărat ambasadorul Turciei la București, Özgür Kıvanç Altan, membri ai conducerii TMV, reprezentanți ai unor misiuni diplomatice, lideri ai comunității musulmane din România, precum și reprezentanți ai unor organizații educaționale, economice și asociative româno-turce.

În cadrul întâlnirii au fost susținute alocuțiuni de către reprezentantul TMV în România, Alpaslan Ateș, alături de oficiali ai fundației și ai misiunii diplomatice turce, fiind subliniată importanța dialogului intercultural și a solidarității comunitare. De asemenea, organizatorii au marcat contribuția sponsorilor care au sprijinit desfășurarea evenimentelor, oferindu-le plachete de apreciere.

Dacă v-a plăcut articolul vă rugăm să accesați rubrica Radiografia Culturală și Love Turcia!

Leave A Reply

error: Continut protejat!