Regina Elisabeta a II-a s-a stins din viață
La 96 de ani, s-a stins din viață Regina Elisabeta a II-a, la reședința sa din Școția, în Castelul Balmoral.
În luna iunie, anul acesta, s-a sărbătorit jubileul de platină al Reginei Elisabeta a II-a, la împlinirea a șapte decenii de domnie.
1952: Prințesa moștenitoare a urcat pe tronul Marii Britanii, la doar 26 de ani, după moartea tatălui său, George al VI-lea.
1953: Are loc încoronorea Reginei Elisabeta. Ceremonia a avut loc la Westminster Abbey și a fost prima încoronare transmisă la TV în 44 de limbi.
1965: Regina și Prințul Filip au făcut prima vizită de stat în Germania de Vest pentru a celebra 20 de ani de la șfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial.
1970: Primul „Walkabout” al Reginei când a făcut o plimbare obișnuită pentru a saluta mulțimile de oameni, renunțând la tradițional făcut cu mână de la distanță.
1977: La 25 de ani de domnie, Regina și-a sărbătorit Jubileul de Argint.
1980: A avut loc prima vizită de stat la Vatican a unui monarh britanic, Regina Elisabeta a II-a întâlnindu-se cu Papa Ioan Paul al II-lea.
1986 Regina Elisabeta a II-a a devenit primul monarh britanic care a vizitat China, războinicii de teracotă din Xi’an , Zidul Beijingului și multe altele.
1992: „Annus horribilis” a declarat Regina în discursul său tradițional de Crăciun deoarece trei dintre copiii ei se despart, iar o parte din Castelul Windsor este distrus de un incendiu.
2002: Jubileul de Aur care a marcat 50 de ani de domnie a fost umbrită de moartea Prințesei Margareta, sora mai mică a Reginei Elisabeta a II-a, și a mamei sale.
2011: A avut loc momentul de reconciliere între Regatul Unit și Irlanda. Regina Marii Britanii și Prințul Philip au vizitat Republica Irlanda la invitația președintelui Mary McAleese, fiind prima vizita a unui monarh britanic în Republica Irlanda, în 100 de ani.
2013: Regina s-a bucurat de un nou strănepot, Prințul George Alexander Louis de Cambridge, primul copil al Prințului William și Prințesei Kate. A fost pentru prima dată când, de la domnia Victoria, trei generații de moștenitori direcți ai tronului britanic trăiau în același timp.
2021: Moarte Prințul Filip. După 73 de căsnicie, Regina Elisabeta a II-a își pierde soțul la vârsta de 99 de ani.
2022: Are loc Jubileul de Platină al Reginei pentru a celebra 70 de ani de domnie, cea mai lungă domnie din istoria Marii Britanii.
Cu aproape 24 de ore înainte să moară, Regina, la 96 de ani, nu și-a lăsat deoparte datoriile de monarh și s-a întâlnit cu noul prim-minstru al Marii Britanii.
Rest in peace, Your Majesty!
Dacă v-a plăcut acest articol, vă rugăm să accesați rubrica Știri Externe!