Top 10 locuri de vizitat în Istanbul
- Hagia Sofia – Ayasofya Camii
Catedrala Sfânta Sofia sau Hagia Sofia, precum este cunoscută în lumea creștină/lumea musulmană este considerată a opta minune a lumii antice târzii. Aflată în Istanbul, vechiul Constantinopol, aceasta reprezintă simbolul Imperiului Bizantin, fostă biserică creștină, actuală moschee începând cu anul 2020. Hagia Sofia este liantul între două lumi, între Occident și Orient, între creștinim și islamism. Monumentul a fost biserică timp de 916 ani până la cucerirea Constantinopolului în 1453, iar timp de 500 de ani (1453-1934) a fost transformată în moschee imperială de către sultanul Mohamed.
Travel tips: Intrarea este liberă. Hagia Sofia este deschisă 24/24 h, însă evitați orele de rugăciune în care turiștilor nu le este permis să intre. Privind vestimentația, femeile trebuie să aibă acoperit capul și fustă sau pantaloni cu o lungime peste genunchi. Bărbaților nu le este permis să intre cu pantaloni scurți. Dacă ținuta nu este adecvată, puteți achiziționa de la intrare pelerine negre pentru a le purta peste haine.
2. Moscheea Albastră – Sultanahmet Camii
Moscheea Albastră sau Sultan Ahmet Camii în limba turcă este una dintre cele mai impresionante monumente ale Istanbulului. Aceasta a fost construită între anii 1609-1616 la cererea sultanului Ahmed I care își dorea o construcție care depășea măreția Hagiei Sofia. Sultanul Ahmed I a decorat moscheea cu cele mai frumoase și rafinate bijuterii și cadouri pe care le-a primit de la oficiali străini. Edificiul a fost construit de către arhitectul Mehmet Ağa, format la școala arhitectului Mimar Sinan, cel mai renumit arhitect al Turciei.
Travel tips: Intrarea este liberă. Moscheea Albastră este deschisă 24/24 h, însă evitați orele de rugăciune în care turiștilor nu le este permis să intre. Privind vestimentația, femeile trebuie să aibă acoperit capul și fustă sau pantaloni cu o lungime peste genunchi. Bărbaților nu le este permis să intre cu pantaloni scurți. Dacă ținuta nu este adecvată, la intrare vi se va oferi eșarfe sau pelerine.
3. Palatul Topkapı – Topkapı Sarayı
Palatul Topkapı sau Palatul Imperial Otoman a fost reședința principală și sediu administrativ al sultanilor otomani timp de aproape 400 de ani, acesta rămânând în istorie ca palatul lui Soliman I (cunoscut și ca Suleyman Magnificul). Terminat în 1478 în Istanbulul actual, Palatul Topkapı și-a deschis porțile pentru nenumărați vizitatori de când a fost transformat în muzeu în 1924. A fost construit după ce Istanbulul a fost cucerit de sultanul Mehmed al II-lea, în 1453, cunoscut și sub numele de Fatih Cuceritorul. Situat în inima districtului Sultanahmet, complexul mare de palate are un harem, vistierie imperială, curți și mai multe grădini și pavilioane.
Travel tips: Palatul este deschis în fiecare zi, cu excepția zilei de marți, între orele 09.00 și 18.00. Prețul biletului pentru a vizita palatul, cu excepația haremului (350 TL= 59,5 lei) este de 700 TL (119 lei). Dacă doriți să vizitați integral Palatul, intrarea este 950 TL (161, 5 lei).
4. Turnul Galata – Galata Kulesi
Cunoscut și sub numele de Muzeul Galata Kulesi, acesta reprezintă un simbol emblematic situat în cartierul Galata din Istanbul, Türkiye. Considerat printre cele mai vechi turnuri din lume și unul dintre simbolurile Istanbulului, Turnul Galata (Galata Kulesi) a fost inclus în Lista temporară a Patrimoniului Mondial UNESCO în 2013. Turnul Galata, una dintre cele mai importante structuri care alcătuiesc silueta İstanbul, a fost folosit ca turn de pază de incendiu de lungă durată și a fost numit Turnul de Pompieri Galata.
Turnul Galata a fost construit pentru prima dată de împăratul bizantin Justinian în anii 507-508 d.Hr. Vechiul Turn al Galatei „Megalos Pyrgos”, care înseamnă Turnul Mare, se afla pe partea de nord a Cornului de Aur din Istanbul, situat în cetatea Galatei. Turnul a marcat apoi capătul de nord al marelui lanț, care a fost extins peste gura Cornului de Aur pentru a împiedica navele inamice să intre în port. Turnul conținea un mecanism de ridicare și coborâre a lanțului. Acest turn nu trebuie confundat cu Turnul Galata din prezent, care se află încă în picioare și situat în punctul cel mai nordic și cel mai înalt al cetății Galatei.
Travel tips: Muzeul poate fi vizitat zilnic între orele 08.20 și 23.00. Biletul de intrare este de 650 TL (110, 5 lei).
5. Basilica Cisternă – Yerebatan Sarnıcı
Basilica Cisternă reprezintă unul dintre cele mai importante atracții turistice din Istanbul. Cisterna Basilică sau “Palatul Scufundat” prezintă coloane de marmură, scufundate în apă, construite în perioada domniei lui Justinian. Cisternele datează din secolul al VI-lea d. Hr. și au fost construite pentru a alimenta palatul imperial și clădirile de lângă. Acum Cisterna este un punct cheie al turismului din Turcia, atragând zeci de mii de turiști zilnic în subteranul său.
Cu o capacitate de stocare a apei de 80.000 de tone, aceasta este cea mai mare cisternă acoperită din oraș și se remarcă prin mai multe elemente de susținere recuperate în comparație cu alte cisterne acoperite. Acoperind o suprafață de aproximativ 10.000 de metri pătrați, această structură colosală are o formă dreptunghiulară cu o lungime de 140 de metri și o lățime de 70 de metri.
Potrivit surselor scrise, cisterna obișnuia să distribuie apa din căile navigabile și ploaia către Marele Palat, unde locuiau împărații, și clădirile din jur, satisfacând nevoile de apă ale orașului timp de sute de ani. De asemenea, a primit apă de la unul dintre apeductele istorice numite Apeductul Hadrianus.
Travel tips: Basilica Cisternă este deschisă zilnică, înte orele 09.00 și 22.oo. Prețul biletului este de 350 TL (59,5 lei). Pentru a evita aglomerația, vă recomandăm să vizitați muzeul la începutul programului.
6. Palatul Dolmabahçe – Dolmabahçe Sarayı
Palatul Dolmabahçe este situat în cartierul Beșiktaș din Istanbul, Turcia, pe coasta europeană a strâmtorii Istanbul. A servit ca principal centru administrativ al Imperiului Otoman din 1856 până în 1887 și din 1909 până în 1922 (în perioada interimară a fost folosit Platul Yildiz). Palatul Dolmabahçe este o adevărată bijuterie a moștenirii arhitecturale din Istanbul, deține o istorie bogată care datează de la mijlocul secolului al XIX-lea. Acesta a fost construit la cererea sultanului Abdülmecid I, al 19-lea sultan al Imperiului Otoman, care dorea un palat mare și modern, care să rivalizeze cu reședințele regale europene ale vremii. Construcția palatului a început în 31 și a fost finalizată în 1843, după treisprezece ani de măiestrie meticuloasă.
Travel tips: Palatul poate fi vizitat zilnic, între orele 09.00 și 17.30. Biletul de intrare este 650 TL ( 110, 5 lei).
7. Marele Bazar – Kapalıçarşı
Marele Bazar sau Kapalıçarşı este unul dintre cele mai mari bazare din lume, cu peste 4000 de magazine și cu mai multe de 4000 de persoane care îl vizitează zilnic. Sultanul Fatih l-a construit în 14060, în timpul Imperiului Otoman. La început a reprezentat o trezorerie a statului unde erau ținute bijuteriile și lucrurile de valoare. Soliman I (Suleiman Magnificul) a completat bazarul cu 66 de străzi, cu moschee și fântâni.
8. Ortaköy
Ortaköy este un cartier din municipiul și districtul Beșiktaș, provincia Istanbul, Turcia. Se află pe malul european al Bosforului și a fost inițial un mic sat de pescari, cunoscut în greacă ca Agios Fokas, în perioada bizantină și apoi ca Mesachorion (adică „Satul de mijloc”).
În timpul erei otomane și în primele decenii ale Republicii Turce, Ortaköy a fost un loc cosmopolit cu comunități de turci, greci, armeni și evrei. Astăzi, deși cartierul încă mai păstrează o sinagogă evreiască și o biserică greco-ortodoxă, este aproape în întregime turcească și musulmană. Este o zonă turistică populară, cu mici galerii de artă, cluburi de noapte scumpe, cafenele, baruri și restaurante. În Ortakoy se află câteva instituții de învățământ bune, precum Kabataș Erkek Lisesi și Universitatea Galatasaray și Moscheea Ortakoy care a devenit locul preferat de turiști pentru ședințe foto.
9. Üsküdar
Üsküdar este o municipalitate și un district din provincia Istanbul, Turcia. Este un district mare și dens populat de pe malul anatolian (asiatic) al Bosforului. Üsküdar a fost un centru cultural conservator din partea anatoliană a Istanbulului încă din epoca otomană, cu numeroasele sale repere istorice și micile moschee. Vă recomandăm să vizitați strada Kuzguncuk unde se află o piață stradală, cafenele, mici restaurante, o biserică-greco catolică și bineînțeles, moschee.
10. Cartierul Taksim
Piața Taksim, situată în Beyoğlu, în partea europeană a Istanbulului, Turcia, este un important cartier turistic, renumit pentru restaurantele, magazinele și hotelurile sale. Este considerată inima Istanbulului modern, cu stația centrală a rețelei de metrou din Istanbul. Piața Taksim este, de asemenea, locația Monumentului Republicii (turcă: Cumhuriyet Anıtı), care a fost realizat de Pietro Canonica și inaugurat în 1928. Monumentul comemorează a 5-a aniversare de la întemeierea Republicii Turcia în 1923, în urma Războiului de Independență al Turciei. .
Dacă mergi în Piața Taksim, nu rata Hotelul Marmara, Centrul Cultural Atatürk, Parcul Gezi, Moscheea Taksim și plimbarea cu faimosul tramvaiul Taksim.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă rugăm să accesați rubrica Radiografia Culturală!