Cine este Nastratin Hogea?
Un cărturar popular, el a fost considerat în mod celebru principalul protagonist al povestirilor comice cu conținut emoțional sau cu un alt mesaj.
S-a născut în districtul Hortu, în Sivrihisar, și a murit în Akşehir. Tatăl său a fost imam al satului Hortu, Abdullah Efendi, iar mama sa, Sıdıka, era din același sat. A primit prima educație la școala religioasă din Sivrihisar, iar după moartea tatălui său s-a întors în Hortu pentru a prelua postul de imam. În 1237, s-a mutat la Akşehir, unde a urmat lecțiile predate de Seyyid Mahmud Hayrani și Seyyid Haci Ibrahim, continuându-și studiile islamice. Conform unei relatări, el a ținut lecții la școală și a slujit ca judecător. Așa i s-a atribuit numele de Nasuriddin Hace, care ulterior s-a transformat în forma mai cunoscută, Nasreddin Hoca.
Faptele certe din viața sa s-au amestecat cu anecdote fictive din cauza marii afecțiuni pe care i-o purta poporul, atribuindu-i-se chiar puteri extraordinare. Printre aceste afirmații se numără aceea că s-ar fi întâlnit cu sultanii selgiucizi, că ar fi fost apropiat de Mevlana Celaleddin, că ar fi vorbit cu Timur Lenk (care a trăit cu cel puțin 70 de ani după el) și că ar fi fost văzut în mai multe locuri în același timp.
Importanța lui Nasreddin Hoca nu rezidă în întâmplările relatate ca atare, ci în semnificația din spatele cuvintelor sale amuzante, fie ele proprii sau atribuite popular, și în elementele lor satirice sau pline de umor. Studiind vorbele considerate a-i aparține, se observă că el a exprimat stilul de viață, simțul umorului și ușoara satiră caracteristică oamenilor din Anatolia, iar aceste cuvinte nu sunt limitate la o anumită perioadă sau epocă.
Anecdotele despre el se concentrează în special pe dragoste, satiră, laudă și o ironie blândă. A preferat să se opună elementelor stricte ale legii islamice prin râs, autoironie și dorința de a evita cuvintele aspre.
Cuvintele sale reprezintă o combinație contradictorie între înțelepciune, ignoranță, viclenie, armonie, insensibilitate, rușine, uimire, frică și curaj.
O caracteristică specială a anecdotelor despre el este plăcerea sa de a-i deruta pe ceilalți. Aceste povești reflectă atitudinea oamenilor din Anatolia față de anumite situații și sunt de fapt produse ale gândirii lor.
Astfel, Nasreddin Hoca apare ca un punct central al povestirilor umoristice care reflectă sentimentele oamenilor. Vocile reale ale naratorilor sunt auzite, iar Nasreddin Hoca apare în fața noastră cu propria sa voce.
În toate povestirile sale amuzante, Nasreddin Hoca nu apare ca o ființă concretă, ci mai degrabă ca o legătură între evenimente. Aprobarea sau dezaprobarea unei întâmplări este exprimată într-o manieră umoristică.
Evenimentele la care asistă au loc aproape întotdeauna printre oameni de rând. Rar sau niciodată nu are legături cu aristocrația sau cercurile palatului. Nu există povestiri umoristice despre presupusele sale întâlniri cu sultanii selgiucizi.
Un alt element important în povestirile despre Nasreddin Hoca este măgarul său, o reflexie a sentimentelor poporului. Este imposibil să ni-l imaginăm pe Nasreddin Hoca fără măgarul său, care în sine devine un vehicul al satirei.
Calul nu are practic niciun loc în aceste povestiri umoristice create de oamenii Anatoliei. Măgarul, cu suferințele și loviturile primite, este cel mai răspândit simbol.
Nu există măgari în povestirile umoristice ale palatelor — acolo, oamenii călăresc cai. Această contradicție adaugă un plus de umor și ironie acestor povestiri.
Un exemplu este povestea țăranului care vine să împrumute măgarul lui Nasreddin Hoca. Hoca îi spune că măgarul nu este acasă, doar ca, imediat, măgarul să înceapă să ragă din grajd. Când țăranul observă acest lucru, Nasreddin Hoca întreabă indignat dacă preferă să creadă în el sau într-un măgar.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă rugăm să accesați rubrica Radiografia Culturală și LoveTurcia!
