Finlanda va adera la NATO – reacția Rusiei
Finlanda a anunțat joi că va solicita aderarea la NATO “fără întârziere”, urmând ca Suedia să fie următoare țară care va începe procesul de aderare. Considerând aceste evenimente, invazia Rusiei în Ucraina pare să aducă extinderea alianței militare occidentale pe care Vladimir Putin și-a propus să o prevină.
Decizia celor două țări nordice de a abandona neutralitatea pe care au menținut-o pe parcusul Războiului Rece ar fi una dintre cele mai mari schimbări din cadrul securității europene din ultimele decenii.
Moscova, nemulțumită, a catalogat anunțul Finlandei drept o amenințare directă la adresa Rusiei și a afirmat că vor urma represalii, inclusiv măsuri “tehnico-militare” nespecificate.
Această veste a venit într-un moment dificil în care suferea un alt mare eșec în războiul din Ucraina: forțele ucrainene au înlăturat armata rusă din cel de al doilea cel mai mare oraș, Harkov, reprezentând cea mai rapidă avansare ucraineană de când au forțat forțele rusești să se retragă din capitală și din regiunea de nord-est în urmă cu mai mult de o lună.
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a declarat că cetățenii finlandezi vor fi “primiți cu căldură” și a promis un proces de aderare “lin și rapid”. De asemenea, și președintele Franței Emmanuel Macron a afirmat că sprijină pe deplin alegerea Finlandei de a se alătura alianței.
Granița Finlandei ( 1.300 km) reprezintă mai mult decât dublul graniței ce desparte NATO de Rusia, astfel Alianța Atlanticului de Nord va fi mai aproape de periferia de nord a St. Petersburgului, la câteva ore distanță de mers cu mașina.
Președintele Finlandei Sauli Niinisto, alături de premierul Sanna Marin au declarat într-o declarație comună că “Finlanda trebuie să solicite fără întârziere aderarea la NATO.”
Niinisto a fost întrebat miercuri dacă prin aderarea la NATO a Finlandei va provoca Rusia, acesta a menționat că “Răspunsul meu ar fi că tu ai provocat acest lucru. Uită-te în oglindă.”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă rugăm să accesați rubrica Știri Externe pentru mai multe articole în acest domeniu!